Sursa: Romania Libera

Elena Vladareanu
Miercuri, 04 Iunie 2008

» Editura Polirom a publicat recent romanul “Regele alb” (traducerea Ildiko Gabos-Foarta) al scriitorului maghiar Gyorgy Dragoman, care, din 2005, de cand a aparut, a fost deja tradus in mai multe limbi.

» Gyorgy Dragoman s-a nascut in 1973 la Targu-Mures, de unde a plecat cu familia in 1988, stabilindu-se in Ungaria. A debutat cu “Cartea desfacerii”, in 2002, dar “Regele alb” l-a adus in atentia presei internationale.

» “Regele alb” este un roman tulburator, cu o structura caleidoscopica, narat la persoana intai, iar vocea lui Dzsata, baietelul de 12 ani, te va urmari mult timp dupa ce ai terminat ultima pagina.

» Aveai 15 ani cand ai plecat din Romania impreuna cu familia, in 1988. De ce atunci, cand nici in Ungaria nu era inca democratie? Care-i ultima amintire pe care o ai din Targu-Mures?
Nu am plecat de bunavoie. Am plecat pentru ca nu prea exista alta cale pentru noi. Tata a fost dat afara de la Universitate, unde preda stomatologie, si a fost interogat de multe ori de Securitate, casa ne-a fost perchezitionata, niste carti din Ungaria au fost confiscate, ne-a fost dat de inteles ca mai bine plecam. Am plecat oficial, cu un pasaport final. si primirea pasaportului era, de asemenea, un proces de Kafka – a durat mai mult de doi ani, si anii aceia au fost timpuri foarte grele pentu noi, atat financiar, cat si psihic. Cand am parasit orasul, eram convins ca n-o sa mai revin niciodata. Ultima amintire e drumul in intuneric, cand ne-am dus sa prindem trenul la Sighisoara.

» Povestile lui Dzsata sunt si povestile lui Gyorgy Dragoman? Comunismul lui Dzsata este si comunismul tau?
Nu, nu e povestea mea. “Regele Alb” nu e un roman autobigrafic si nu am vrut sa scriu un roman istoric despre Romania anilor ‘80. Realismul istoric nu ma intereseaza, doar structura puterii si a dictaturii si formele violentei statale. Am vrut sa scriu o carte care sa fie reala in sensul psihologic, am vrut sa examinez cum teama si opresiunea pot coexista cu libertatea intr-o societate unde libertatea n-ar trebui sa existe.

» De ce ai ales un personaj copil si de ce ai preferat perspectiva prezenta? De ce ai optat, in locul unei structuri romanesti clasice, pentru o constructie caleidoscopica, “Regele alb” ramanand totusi un roman, desi ar fi putut fi foarte bine un volum de proza scurta?
Nu era o decizie premeditata. Odata am inceput sa aud aceasta voce care vorbea si vorbea si vorbea, parca fara sa-si traga suflul, si stiam ca e o voce de copil. si structura cartii rezulta din vocea aceasta: cred ca o voce de copil nu poate sa tina atentia peste o istorie lunga, ca un roman, are o atentie mai fragmentata. Asa ca am construit cartea din optsprezece fragmente, optsprezece proze scurte care se pot citi si individual, dar care totusi, citite la rand, formeaza un roman, si povestile mici se unifica intr-o singura poveste.

» “Regele alb” pare a fi diferit de primul tau roman, “Cartea desfacerii”. De ce ai ajuns la comunism in “Regele alb”? Exista si o presiune a pietei internationale asupra scriitorilor care vin din Est? Ai simtit vreodata ca se asteapta de la tine, de la cartile tale, ceva anume, cum ar fi comunismul?
“Cartea desfacerii” e diferita de “Regele alb”, dar nu in sensul ca prima nu ar fi despre o societate dictatoriala. si acolo vorbesc despre opresiune si violenta, cartea e despre trei zile din viata unui arhitect militar, care e trimis in exil intr-un orasel undeva in munti (e o tara nenumita, dar se simte ca e Europa de Est), unde se intampla un genocid. E o proza foarte obiectiva si realista, a durat cinci ani pana cand am terminat-o, stilul cartii e foarte distinct si, cand am terminat-o, m-am hotarat ca in cartea urmatoare sa folosesc o voce foarte diferita, iar vocea subiectiva de copil e chiar opozitia. Nu am simtit nici o presiune internationala, dar cred ca toata viata mea o sa scriu despre opresiune si despre libertate, despre violenta si despre umilinta.

» Legat de intrebarea de dinainte, crezi ca discursul confesiv, la persoana I, este un ingredient in reteta succesului literar?
E dificil sa zic, dar cred ca faptul ca vocea lui Dzsata intra sub pielea cititorului si faptul ca vocea asta fulgeratoare vorbeste parca fara oprire de aventurile astea absurde creeaza o dualitate interesanta, e o voce exotica, dar totusi cunoscuta, si toti par capabili de identificare cu ea.

» “Sfarsitul lumii” este una dintre cele mai violente povesti din carte, desi pretextul este doar un meci de fotbal intre doua echipe de pusti. Personajul lui Nea Gica are un corespondent real?
Eu am fost foarte prost in fotbal, am jucat numai la scoala, n-am fost niciodata la vreun antrenament oficial. Dar erau niste zvonuri despre antrenori violenti. si lumea lui Dzsata e o lume unde toate zvonurile sunt credibile. Dar ideea cu mingea radioactiva, care e centrala in capitolul asta, am luat-o dintr-un interviu cu Helmut Duckadam, pe care l-am vazut odata intr-o emisiune difuzata pentru minoritatea romana de televiziunea maghiara, candva in 2002. El a povestit despre antrenamentul dupa Cernobil si de sfatul primit de el, ca portar, sa “nu faca contact cu mingea”.

» Romania de sub Ceausescu este, in “Regele alb”, o lume dominata de cruzime, uneori fara limite, fata de copii mai ales, dar nu numai. Mama lui Dzsata este o “curva de ovreica tacanita”, Janika era “iehovist”, deci era si o lume intoleranta.
Amintirile tale din Romania sfarsitului anilor ’80 se identifica cu astfel de cruzimi si intolerante?
Cruzimea si intoleranta nu erau asa, la suprafata, dar se puteau simti si am avut niste experiente rele in acest sens. Violenta si cruzimea erau cumva in aer, imi amintesc ca exista un zvon ca o sa ne luptam cu ciocane la scoala in pauza, si am si adus ciocane cu noi la scoala, pentru clasa de practica, dar totusi de luptat nu ne-am luptat cu ciocane niciodata, cand ne-am batut ne-am batut numai cu pumnul. si cand, la doi ani dupa plecare, in ’90, am aflat ce se petrece in orasul meu natal, ca oamenii se bat pe strada, am fost socat, dar din pacate nu era o surpriza.

» Ai revenit in Targu-Mures dupa caderea comunismului? Cum ti se pare ca merg lucrurile in Romania, comparativ si cu Ungaria, care este cu cativa ani inaintea noastra?
Era foarte dificil sa plec in sensul psihic, nu m-am intors pentru cincisprezece ani, e dificil sa spun de ce, dar cumva mi-era teama de trecut si am crezut ca daca revad orasul cumva o sa pierd si toate amintirile pe care le pastrez din copilarie. Dupa ce cartea a aparut in Ungaria, am fost invitat la Targu-Mures la un festival, sa citesc, si am descoperit ca orasul e deja un oras strain, si totusi il cunosc ca pe un prieten. A fost o experienta foarte frumoasa. Dar nu am petrecut destul de mult timp in Romania ca sa pot compara cele doua tari. Anul trecut am fost oaspete al Festivalului European Borderlands si pentru prima oara in viata am vizitat Bucurestiul si Iasiul, am fost si la Chisinau, mi-am facut niste prieteni si m-am apucat din nou sa citesc literatura in romaneste, dar din pacate mai am niste probleme cu vocabularul. Dar incet, incetisor cred ca o sa fie mai bine.